Publicat pe 20 noiembrie 2009 -15:46 | 628 vizualizări
În vederea disputării campionatului pe licee, sezonul 2009-2010, din echipa noastră de juniori I au fost selectaţi zece handbalişti la echipele liceelor de unde provin.
Iată jucătorii şi liceele la care vor evolua: extrema stângă Norbert Almaşi a fost cooptat în echipa Colegiului Tehnic “Angel Saligny” Baia Mare, interul dreapta Cătălin Bucur va evolua pentru Colegiul Tehnic “George Bariţiu”, portarul Bogdan Chioran şi interul Adrian Chioran au fost selectaţi în echipa Colegiului Naţional “Vasile Lucaciu”, de asemenea portarul Făt Gabriel, respectiv Ionuţ Mureşan au fost cooptaţi în echipa Liceului Auto Baia Sprie.
Clubul nostru are reprezentaţi şi în echipa Colegiului Economic “Nicolae Titulescu” Baia Mare, astfel pivoţii Ionuţ Ghiţ şi Norbert Szabo, respectiv interul Alexandru Nagy şi Robert Slezinger vor evolua pentru echipa liceului economic.
Le urăm tuturor MULT SUCCES!
Categoria: Ştiri
Publicat pe 20 noiembrie 2009 -15:14 | 254 vizualizări
La lansarea noii pagini oficiale a Clubului Sportiv Marta Baia Mare le-am propus vizitatorilor noştrii un sondaj prin intermediul căruia să-şi exprime părerea despre noul site.
După aproximativ o lună de la deschiderea poll-ului au votat 130 de unici vizitatori. Dintre aceaştia 93 (72 %) consideră ca site-ul este excelent, 19 (15 %) spun că site-ul este bun, 10 (8 %) vizitatori au optat pentru nesatisfăcător, în timp ce doar 8 (5 %) cititori consideră ca site-ul este unul slab.
Aşadar vă mulţumim tuturor celor care ne apreciaţi pentru munca depusă şi ne vizitaţi zilnic iar celor care sunt nemulţumiţi de prestaţia noastră de până acum vă transmitem că vom încerca să ne străduim şi mai mult.
Noul sondaj pe care vi-l propunem are întrebarea: “Credeţi că se vor califica junioarele III la turneul semifinal?” şi îl găsiţi mai jos, în dreapta paginii. Vă aşteptăm să votaţi!
Categoria: Ştiri
Publicat pe 18 noiembrie 2009 -19:39 | 466 vizualizări
Echipa de juniori I a clubului nostru, antrenată de Ioan Marta a trecut fără probleme de CSS 2 Baia Mare, scor 39-29, într-un meci contând pentru etapa a VII-a a Campionatului Naţional.
Băieţii noştri au fost la înălţime reuşind să conducă pe tot parcursul meciului. Cei mai buni jucători de pe teren au fost interul dreapta, Marcel Danciu şi extrema stângă, Norbert Almasi, ambii marcatori a câte 10 goluri.
Handbaliştii noştri s-au achitat de sarcini atât pe faza de atac cât şi pe faza de apărare, victoria fiind pe deplin meritată.
Marcatorii noştri au fost: Danciu (10 goluri), Almasi (10), Petruş (6), Szabo R. (6), Ghiţ (3), Szabo N. (2), Buciuman (1), Bucur (1).
În minutul 46 interul dreapta Bucur Cătălin a văzut cartonaşul roşu după ce a acumulat 3 eliminări de 2 minute.
Aşadar băieţii noştri acumulează 7 puncte în clasamentul seriei H şi aşteaptă încrezători ultimul meci al anului, acasă, pe 5 decembrie în compania echipei Unirea Cluj.
Conducerea administrativă şi tehnică adresează felicitări juniorilor I!
Categoria: Ştiri
Publicat pe 17 noiembrie 2009 -18:32 | 313 vizualizări
Echipa noastră de juniori I înfruntă mâine, începând cu ora 16:30, echipa similară a Clubului Sportiv Şcolar nr. 2 Baia Mare. Meciul se va disputa în sala de sport a şcolii cu clasele I-VIII, “Vasile Alecsandri” (nr. 5) şi va fi arbitrat de cuplul sălăjean Horincar/Pavel.
Băieţii noştri vin după victoria obţinută în faţa celor de la LPS Cluj, etapa trecută, şi speră să treacă mâine de CSS 2, pentru a mai acumula încă 2 puncte în clasamentul seriei H.
Având în vedere că adversara de mâine ne este contracandidată directă la calificarea mai departe, la turneul semifinal, avem nevoie neaparată de victorie.
Echipa standard folosită de antrenorul Ioan Marta este următoarea: Făt – Almasi, Szabo R., Petruş, Danciu, Buciuman, Bucur (Ghiţ).
Pe această cale transmitem încurajările noastre şi le urăm baieţilor MULT SUCCES!
Categoria: Ştiri