După cum vă anunţam zilele trecute prin intermediul paginii noastre de internet, materialele noastre promoţionale au văzut lumina tiparului şi vor fi scoase la vânzare.
Am tipărit fanioane şi calendare pentru toţi fanii, sportivii, şi sponsorii noştri. Fanioanele sunt plasticate şi au ataşate un şnur, în timp ce calendarul de perete, în care am cuprins poze cu toate echipele noastre, a fost tipărit la dimensiunea A2 (42×59 cm).
Menţionăm ca materialele promoţionale au o calitate superioară fiind tipărite de firma Troglo Media.
Grafica de excepţie aparţine www.csmarta.net, respectiv designerului Ionuţ Ghiţ.
Print-urile au fost tipărite cu ocazia aniversării a 10 ani de existenţă a clubului, ocazie pentru care vom organiza o serie de festivităţi marţi, 22 decembrie. Vom reveni spre seară cu programul evenimentelor. Rămâneţi cu noi!











